Un alt eveniment rutier a fost înregistrat în cursul zilei de miercuri, acesta fiind soldat numai cu pagube materiale, fără a exista victime. Unul dintre conducătorii auto implicaţi este însă cercetat de poliţişti pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală, acesta consumând anterior urcării la volan băuturi alcoolice. Cel mai probabil se va alege și cu un dosar penal pentru conducere sub influiența alcoolului.
În jurul orei 20.00, Norbert P. de 21 de ani din Satu Mare, circulând din direcţia Mădăras spre Ardud, într-o curbă, din cauza vitezei a pierdut controlul volanului întrând pe contrasens în autoturismul condus regulamentar de Iuliana G., de 51 de ani.
Poliţiştii rutieri din Ardud au procedat la testarea ambilor conducători auto cu aparatul etilotest, iar în cazul tânărului s-a evidenţiat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aer expirat, fiind condus şi la spital pentru recoltarea de probe biologice.